Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești au documentat activitatea infracțională a 3 tineri, toți din localitatea Crângurile, bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat, tentativă la furt calificat, furt în scop de folosință și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cei trei au vârste cuprise între 13 și 17 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul nopții de 10 spre 11 martie, cei în cauză ar fi sustras un autoturism parcat în zona gării din Găești, pe care l-ar fi condus, deși nu posedau permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„De asemenea, minorii au furat un casetofon din interiorul unui alt autoturism, parcat în aceeași zonă. Totodată, banuitii ar fi încercat să sustragă bunuri și dintr-un alt autoturism. În prezent, cei în cauza se află la sediul Poliției Orașului Găești pentru audieri”, mai spun polițiștii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentAlertă de ploi, vânt, lapoviţă şi ninsori în aproape toată ţara
Articolul următorBătut măr într-un bar, un bărbat a murit la Secția UPU din Titu