Polițiștii dâmbovițeni au reținut șapte persoane ce sunt implicate într-un amplu dosar de comercializare ilegală de tutun. Aceștia vindeau tutunul fără a fi fiscalizat, prin intermediul unor site-uri. Prejudiciul creat este de peste 800.000 de lei.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au documentat activitatea infracțională a 10 persoane bănuite de producerea, deținerea în afara unui antrepozit fisal și comercializarea fără drept de țigarete și tutun.

La data de 18 iunie a.c., 7 dintre acestea au fost reținute pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile (n.r. 19 iunie 2019) să fie prezentate în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în perioada ianuarie 2017-martie 2019, bănuiții ar fi achiziționat frunze de tutun de la persoane de origine bulgară, pe care, ulterior, le-ar fi prelucrat în tutun pentru fumat, cu ajutorul unor instalații artizanale de tip “moară”.

De asemenea, bănuiții ar fi comercializat tutunul mărunțit către diverși consumatori găsiți prin intermediul unor site-uri de publicitate, iar livrarea se realiza prin intermediul firmelor de curierat.

Prin activitatea infracțională, bănuiții ar fi creat un prejudiciu estimate la 864.981 de lei.

Activitățile din dosarul penal au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Prahova.

Foto articol– Operațiune confiscare tutun deținut ilegal (pentru comercializare)

Poliția Română, martie 2019

Articolul precedentBaschet 3×3. Naționala face spectacol la Amsterdam, cu două jucătoare de la CSM Târgoviște în echipă
Articolul următorColiziune auto la Cornești. O persoană a fost rănită