La sfârșitul lunii decembrie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dâmbovița erau înregistrați 8023 șomeri (din care 3795 femei), rata șomajului fiind de 4,19 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 4,42 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,23 pp.

Din totalul de 8023 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dâmbovița, 1120 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6903 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 1257 șomeri provin din mediul rural și 6766 sunt din mediul urban.

Șomerii cu studii primare și fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dâmbovița (30,3 %), urmat de cei cu studii gimnaziale ( 27,2%). 26,3 % dintre șomerii înregistrați au absolvit liceul sau școala postliceală.

Șomerii cu nivel de pregătire profesională reprezintă 13,2 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare sunt 3,0 %.

Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3080 persoane foarte greu ocupabile, 3984 greu ocupabile, 578 mediu ocupabile, iar 381 sunt persoane ușor ocupabile.

Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre. Informaţii detaliate despre structura şomajului la nivelul judeţului Dâmbovița sunt afişate pe pagina de internet a AJOFM Dâmbovița, la adresa www.anofm.ro.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentFOTO| ISU Dâmbovița ajută la alimentarea cu energie electrică a unui cartier și a Poliției orașului Urziceni
Articolul următorLegea e facultativă pentru ei. Dosare penale pentru mai mulți tineri, din Dâmbovița