Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 33 și 55 de ani, au fost reținuți de polistii din Găești, în acest weekend, după ce au fost prinși la furat de conducte petroliere. Unul dintre cei trei este chiar soțul unei polițiștiste din comuna Răscăieți, localitatea în care s-a petrecut jaful.
Polițista, care a ajuns la IPJ Dâmbovița în urmă cu 3 ani, din sursă externă, se pare că nu are nicio calitate în acest dosar, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița, Ana Maria Lița.
Cei trei hoți, au furat prima oară în data de 3 august 105 m de conducta metalică fără ca cineva să îi prindă sau să observe. După ce au vândut-o unei societăți colectoare de fier vechi, la câteva zile s-au întors să mai sustragă, însă au fost prinși în flagrant de către polițiștii găeșteni.
Oamenii legii au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă în plan orizontal însă doi dintre ei au reușit să fugă.
Cel de-al treilea, chiar soțul polițistei, a fost prins dar a negat că ar avea vreo legătură cu jaful. Ulterior au fost descoperiți și ceilalți făptași și apoi au fost duși în fața instanței.
Polițista a fost mutată, la cerere, a două zi după eveniment într-o altă localitate învecinată. Niciunul dintre hoți nu locuiește în Răscăieți. Polițista și soțul său locuiesc în Găești, iar ceilalți doi locuiesc în Valea mare.
Conducta nu era folosită în acel moment, fiind ținută de rezervă în caz de avarie. Prejudiciul la care se ridică pagubă este de 70.000 de lei
Instanța de judecată a dispus, sâmbătă, punerea celor trei bănuiți de furt calificat în arest preventiv pentru 30 de zile.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK 
Articolul precedentȘofer prins conducând drogat pe străzile din Târgoviște
Articolul următorAdrian Țuțuianu: „Totul se va învârti în jurul lui Iohannis, în următorii ani”