În această perioadă este activ curentul de meteori Perseide a cărei activitate va atinge maximum în noaptea de 12 spre 13 august 2019. Numărul de meteori vizibili va fi afectat anul acesta de lumina puternică a Lunii, aflată cu 2 zile înainte de faza de Lună Plină, ceea ce face ca pe parcursul nopții să fie vizibili doar cei mai strălucitori meteori.
Totuși, activitatea curentului Perseide va ieși în evidență, frecvența meteorilor sporind spre orele dimineții, odată cu scăderea luminii Lunii și apropierea vârfului de activitate.
Acesta este estimat a se întâmpla anul acesta în jurul orei 5 dimineața, Ora României, când, conform expertului în curenți meteorici Peter Jenniskens de la NASA și SETI Institut, Pământul va întâlni un filament mai consistent de materie lăsată în spațiu de cometa Swift-Tuttle, cea care generează curentul de meteori Perseide.
Luând în calcul toate aceste elemente legate de curentul Perseide, precum și aportul adus de activitatea din această perioadă a curenților minori delta Aquaride Sud, alpha Capricornide și kappa Cygnide, estimăm că spre orele dimineții se poate vedea în medie un meteor pe minut, fiind posibilă și apariția de bolizi spectaculoși care lasă în urma lor dâre luminoase vizibile pentru câteva secunde.
Cu ocazia activității curentului de meteori Perseide, în localitatea dâmbovițeană Runcu se desfășoară a 27-a ediție a Taberei Naționale de Astronomie PERSEIDE 2019, la care participă 37 de observatori ai cerului din Dâmbovița și din țară, între care și două grupuri de elevi din Bacău și București.
Evenimentul, derulat pe parcursul a 8 zile, este organizat de Societatea Astronomică Română de Meteori (SARM) și include o școală de vară de astronomie generală și meteori și sesiuni de observații astronomice susținute de Valentin Grigore, președinte SARM și Cosmin Sorin Micloș, președinte al Asociației Ucenicul Astronom din Miercurea Ciuc.
Cei care doresc să observe meteorii Perseidelor o pot face din locuri situate departe de poluarea luminoasă a orașelor. Se recomandă observarea cerului cu precădere după ora 2 în noaptea de 12/13 august, când lumina Lunii se diminuează, iar radiantul (locul aparent pe cer de unde radiază meteorii, situat în constelația Perseus) se ridică tot mai sus pe boltă, odată cu apropierea de maximum de activitate al curentului.
Meteorii se observă cu ochiul liber, nu prin lunete sau telescoape. Aceștia se pot fotografia folosind un timp de expunere situat între 10 și 30 de secunde, în funcție de strălucirea cerului.