Săptămâna aceasta se desfășoară, la Târgoviște, proiectul cultural “StartDans”. Acesta propune trei evenimente: intervenții performative în spațiul public, cursuri de dans contemporan și un spectacol real time composition.
Accesul la toate evenimentele proiectului este gratuit. Sunt așteptați toți cei care sunt curioși să experimenteze dansul contemporan ca spectatori sau participanți.
De luni, timp de o săptămână, o echipă alcătuită din nouă artiști din diferite domenii (dans, actorie, muzică, multimedia) vor explora orașul Târgoviște și vor susține activițăti artistice și educative (prin intermediul dansului contemporan) pentru comunitate.
În perioada 19 – 22 august, vor avea loc intervenții în spațiul public în intervalul orar 17.00-20.00 în Parcul  Mitropoliei, Parcul Chindia, Curtea Teatrului Tony Bulandra, Centrul de Natație, Platoul Prefecturii, Amfiteatrul Raiffeisen, exteriorul frontal al Sălii Polivalente și parcarea Kaufland.
Pe 23 august va avea loc spectacolul real time composition (de improvizație) care va fi găzduit de Complexul Muzeal Curtea Domnească, la ruine, de la ora 19.30.
Pe 24 august vo fi organizate ateliere de dans contemporan, care vor avea loc în foaierul de la Casa Tineretului. Atelierele vor fi împărțite pe trei categorii de vârstă, fiind invitați să participe copiii (9-13 ani), adolescenții (14-18 ani) și adulții (19+ ani), indiferent de pregătirea fizică sau experiența de mișcare. Durata acestora va fi de o oră și jumătate. Numărul maxim de locuri este de 30 de persoane iar înscrierea se face la adresa de email: [email protected].
Proiectul se desfășoară in 4 orașe (Târgoviște, Slobozia, Buftea, Giurgiu).
“StartDans” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Articolul precedentDănuț Lupu, despre comportamentul fanilor lui Dinamo după meciul pierdut în pe terenul Chindiei: „Nu sunt de acord…”
Articolul următorContre la distanță, privind situația proiectelor din județul Dâmbovița