Societatea de Transport București STB SA a anunțat că va redenumi stația Gârleni din Ghencea în „Cristina Neagu”, în onoarea sportivei.

„STB anunţă cu mândrie că staţia Gârleni va purta, de acum înainte, numele Cristina Neagu – un gest de recunoaştere a performanţelor şi dedicării sportivei, cea mai mare handbalistă pe care România a avut-o vreodată. În această zi specială, va circula şi o linie de autobuze cu indicativul 8 – pe traseul Piaţa Victoriei – Sala Polivalentă, cu opriri în Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, Universitate şi Piaţa Unirii – simbolizând numărul pe care l-a purtat cu mândrie pe teren”, se scrie în postare.

„Este modul nostru de a-i adresa mulţumiri pentru toate emoţiile pe care ni le-a oferit şi pentru inspiraţia pe care a adus-o fiecărei generaţii”, se arată în postarea STB.

Pe 8 iunie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, va avea loc Gala Neagu, iar „STB sărbătoreşte această carieră de excepţie şi îşi reafirmă angajamentul de a preţui şi promova valorile autentice care inspiră şi aduc mândrie comunităţii noastre”.

Cristina Neagu este singura jucătoare din istorie desemnată de patru ori cea mai bună handbalistă a lumii de către Federația Internațională de Handbal.

Articolul precedentSTRÂNGERE DE FONDURI DUPĂ INUNDAȚIILE DIN COVASNA ÎN TIMPUL PELERINAJULUI DE LA ȘUMULEU CIUC
Articolul următorAUR LANSEAZĂ CAMPANIA „MERITOCRAȚIA SALVEAZĂ ROMÂNIA”. GEORGIANA TEODORESCU (EUROPARLAMENTAR AUR) ȘI PETRIȘOR PEIU (SENATOR AUR) FAC UN APEL NAȚIONAL CĂTRE PROFESIONIȘTI.