O dronă a căzut pe un câmp din România. Nu a găsit-o un radar, a găsit-o un fermier. Dacă se confirmă că a stat acolo zile întregi fără să o vadă nimeni, problema nu mai e drona. Problema e tot ce nu vedem.
Cifrele Ministerului Apărării arată cât de mare e problema. Doar anul acesta, spațiul nostru aerian a fost încălcat de 35 de ori, iar șase drone au fost doborâte. Nu mai vorbim de incidente izolate. Vorbim de un tipar.
Vestea bună e că România a ales deja soluția.
A ales-o de la țara care se apără de drone și rachete în fiecare zi: Israelul. Sistemele SPYDER, făcute să doboare exact astfel de ținte, fac parte dintr-un acord de aproximativ două miliarde de euro. E cel mai mare contract din istoria companiei israeliene care le produce.
Israelul a învățat din război o lecție simplă: nu există un singur scut, există straturi. Întâi detectezi, apoi decizi în câteva secunde, apoi interceptezi. Iar un astfel de sistem nu se cumpără de pe raft. Se produce, se integrează, iar militarii se instruiesc înainte să-l primească. Primele sisteme pentru România sunt programate până în 2029.
Întrebarea e pentru București: ce facem până atunci? România a semnat acordul abia în vara lui 2025, după doi ani de drone căzute pe teritoriul ei. Timpul pierdut nu se mai recuperează, dar anii care urmează pot fi folosiți mai bine.
Marți, Israelul își alege un nou guvern. Pentru România, miza e ca parteneriatul cu un aliat care știe să se apere să devină și mai puternic. Mâine se reunește CSAT-ul.
Pe masă ar trebui să stea o singură întrebare: cine vede primul următoarea dronă, radarul sau un om care își lucrează pământul?
