În baza acordului de colaborare dintre Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița și Universitatea Valahia din Târgoviște, un grup de studenți din anul IV, de la specializarea Ingineria Mediului din cadrul Facultății de Ingineria Mediului și Știința Alimentelor, a vizitat vineri, Stația de Epurare Ape Uzate Târgoviște Sud.
Vizita studenților a fost una de documentare în privința tehnologiilor de tratare a apelor uzate în vederea potabilizării și a metodelor de epurare a apelor reziduale.
„Reprezentații Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița vin în sprijinul elevilor și studenților pentru a le explica fluxul tehnologic și în ce constă procesul de epurare a apelor uzate. Apa folosită de către populație și în industrie este colectată în sistemul de canalizare al orașului, apoi este direcționată spre tratare în Stația de Epurare. După tratare este deversată în emisar, râul Ialomița”, se arată într-un comunicat al CATD.
Recepția la terminarea lucrărilor de reabilitare și extindere a Stației de Epurare a fost făcută în anul 2014, iar contractul a fost finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Fondului de Coeziune, din cadrul Programului Operațional Sectorial Mediu și este parte integrantă din Proiectul „Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în Județul Dâmbovița”. Costul total de reabilitare și extindere a Stației de Epurare Târgoviște Sud a fost de 92.097.146,85 lei.
Articolul precedentSorana Cîrstea câștigă trei poziții în clasamentul mondial al jucătoarelor de tenis
Articolul următor55 de incendii de vegetație uscată, în ultimele zile, în Dâmbovița