Transbucegiul, unul dintre cele mai frumoase drumuri turistice din România, este afectat de alunecări de teren, în partea județului Prahova. Turiştii care vor să ajungă în zona Padina sunt avertizaţi că drumul este deschis circulaţiei, dar sunt impuse mai multe restricţii în punctele periculoase.
Drumul Judeţean 713 sau Transbucegiul, asa cum este cunoscut, asigură turiştilor accesul cu maşina spre cele mai căutate zone turistice din Bucegi, Piatra Arsă, Şaua Dichiului, baza traseelor care duc spre Cabana Babele şi Sfinx, şi face totodată legătura prin munte cu judeţul Dâmboviţa, respectiv cabana Padina.
Din cauza ploilor abundente din această vară, alunecările de teren au afectat serios drumul, în special în partea aflată pe teritoriul judeţului Prahova, pe tronsonul Dichiu-Peştera.
În ciuda acestei situaţii, drumul a rămas deschis circulaţiei.
Proiectul de infrastructură a demarat în septembrie 2010, prin colaborarea judeţelor Dâmboviţa şi Prahova, cu termen iniţial de finalizare 3 ani.
Din cei 16 kilometri de drum, 6 km sunt pe teritoriul Prahovei, iar 10 km pe cel al Dâmboviţei. Valoarea proiectului a fost de peste 10 milioane de euro, bani proveniţi de la cele două consilii judeţene şi de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).
Articolul precedentPugilistul Ionuț Grigore, medalie de bronz la Campionatul Național pentru tineret
Articolul următorMApN a început recrutările de rezervişti. Ce documente sunt necesare la dosar