Tânăr cercetat sub control judiciar după ce a sustras arbori dintr-o pădure din Dâmbovița

Tânăr cercetat sub control judiciar după ce a sustras arbori dintr-o pădure din Dâmbovița
Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță
Polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr de 21 de ani, din localitatea Scheiu de Sus, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, faptă prevazăută de art. 107 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, și furt de arbori din fondul forestier național, faptă prevăzută de art. 109 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în perioada 12-16 aprilie a.c., bănuitul ar fi tăiat și sustras material lemnos dintr-o pădure din localitatea Scheiu.
Pe parcursul acestei zile, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, față de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile, tânărul având totodată interdicția de a se deplasa în fondul forestier.
În cauză polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 08:07 - Donald Trump spune că vrea "să pună mâna pe petrolul din Iran” :"Am putea să o ocupăm foarte uşor"
- 08:04 - 10 persoane, inclusiv copii, rănite în urma unui atac rusesc asupra regiunii Mykolaiv
- 07:57 - Anca Alexandrescu, analiza explozivă a momentului: „Criză mai aspră decât cea din 2008 și pandemia!”
- 07:53 - Minerii ies din nou în stradă după anunțul concedierilor de la Complexul Energetic Oltenia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











