Un tânăr de 19 ani a fost reținut de polițiștii dâmbovițeni. Acesta a fost depistat, la volanul unui autoturism, în Târgoviște, conducând sub influența substanțelor psihoactive.

Fotografie cu un caracter ilustrativ

Tânărul a fost oprit în trafic în cursul nopții de 29-30 mai 2019 și acum s-a ales cu un dosar penal. Conform IPJ Dâmbovița:

„În cursul nopții de 29 spre 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au oprit pentru control, pe strada Petru Cercel din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Conducătorul auto a fost condus la spital pentru recoltarea de probe în vederea determinării prezenței în organism a unor substanțe psihoactive.

Pe numele acestuia, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 336 alin 2 din Codul Penal, respectiv de conducere a a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive.”

Articolul precedentAu cu ce se lăuda. Talent și rezultate la secția de tenis a CS Târgoviște
Articolul următor10 mc de lemn, fără documente, au fost confiscați de la un agent economic, la Moroieni