Tânăr reținut de polițiștii rutieri, în Dâmbovița

Tânăr reținut de polițiștii rutieri, în Dâmbovița
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe 2 noiembrie, pe Drumul Național 72,
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe 2 noiembrie, pe Drumul Național 72, pe raza localității Dumbrava, un autoturism condus de un bărbat de 28 de ani, din Municipiul Târgoviște.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, cel în cauză a fost condus la spital pentru prelevarea de probe biologice, în urma rezultatului reieșind că acesta s-ar afla sub influența unor substanțe psihoactive.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute de art. 335 și art. 336 din Codul Penal.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:21 - George Simion: „Sebi Ghiță, să îți fie rușine! Oprește loviturile asupra lui Călin Georgescu!” VIDEO
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
- 17:49 - Tragedia de la Midia. Familiile marinarilor dispăruți acuză erori grave: „Remorcherul nu era pregătit pentru această manevră!”
- 10:44 - Motorina depășește 10 lei pe litru, Bolojan nu vrea tăieri: scumpirile în lanț aduc românii în pragul sărăciei. Scenariu îngrijorător: carburanți pe cartelă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











