Accident grav în Târgoviște, sâmbătă seară, pe Strada Petru Cercel, lângă Lukoil.

O tânără în vârstă de 33 de ani a murit după ce a fost spulberată de un autoturism marca BMW, chiar pe trecerea de pietoni.

Medicii au efectuat manevrele de resuscitare la fața locului, însă, din păcate, femeia a decedat.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută de articolul 192 din Codul Penal, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBenzina s-a scumpit cu peste 20% în 12 luni, iar motorina cu 15%
Articolul următorBilanț CoVid-19, 25 aprilie: 1.542 cazuri noi, 127 decese, 1.358 pacienți în ATI