Spectacolul Take, Ianke și Cadîr, producție a Teatrului Tony Bulandra, se joacă pe data de 28 martie 2019 în cadrul Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”, eveniment organizat de UNITER, aflat la cea de-a 18-a ediție, dedicat sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală. Alătură-te Campaniei, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă bună!

„Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, prin UNITER, pentru a 18-a oară, oferă sprijin financiar artiştilor cu probleme grave de sănătate şi existenţă. Pot fi beneficiari ai campaniei artiști, indiferent de vârstă, din toată țara, care trec printr-o perioadă dificilă a vieții lor, cu probleme medicale și o sănătate precară. Sunt multe feluri de a fi activ și de a face ceva concret pentru această cauză. Și nu este vorba doar despre solidaritatea de breaslă! Este vorba, în primul rând, despre solidaritatea umană! EMILIA POPESCU si MARIUS MANOLE sunt mesagerii faptelor bune pe parcusul lunii martie. Sunt ambasadorii de anul acesta ai Campaniei „Artiștii pentru artiști” și vș invită să luați parte la schimbarea de atitudine față de situația delicată, dar rezolvabilă, a artiștilor noștri aflați în dificultate”, arată Teatrul Tony Bulandra.

Teatre din toată țara au răspuns afirmativ Campaniei inițiate și organizate de UNITER, iar Teatrul Tony Bulandra nu a rămas mai prejos, de-a lungul timpului fiind implicat în diverse campanii de responsabilitate socială. Lista completă a teatrelor o puteți consulta pe https://www.uniter.ro/ sau https://www.facebook.com/UNITERoficial/.

„O prietenie de o viață îi leagă pe tații lor, Tache și Ianke, precum și pe vecinul Cadîr, negustor și el. Un creștin, un evreu și un turc – pare începutul unui banc – sunt prieteni de-o viață și nu și-au pus niciodată problema diferenței de credință sau de cultură până când copiii lor, crescuți în această normalitate, au vrut să se comporte ca și cum lumea întreagă gândea precum tații lor. Dar lumea e dură și nu suportă căsătoriile de acest gen, comunitatea se opune și părinții sunt nevoiți și ei să se împotrivească pentru a nu fi ostracizați la bătrânețe. Replicile sunt pline de umor și atmosfera de provincie e leneșă, comuniunea mucalită între negustori e în aerul plin al scenei. Așa s-a scris… Piesa a fost jucată de mai multe generații de mari actori, ca și cum fiecare generație simte nevoia să o monteze încă odată pentru a-și da măsura talentului său. Mihai Constantin Ranin a câștigat încă un „pariu” cu târgoviștenii, acum, la jumătate de mai, cu puțină vreme înainte de un nou festival Babel… Numai să fie lăsat să meargă mai departe… Cum cine? Directorul de la „Tony Bulandra”, mai arată Teatrul Tony Bulandra.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentBărbat violent, ținut de la distanță de soția sa
Articolul următorMFP continuă și în luna martie emisiunile de titluri de stat pentru populație