Fostul președinte Traian Băsescu nu are nimic să reproșeze Regiei Patrimoniului pentru faptul că i-a pus în vedere să părăsească vila de protocol, după ce a fost declarat colaborator al Securității. Într-un interviu acordat Ionelei Arcanu, în exclusivitate pentru Realitatea Plus, Băsescu a acuzat însă alte instituții ale statului de lipsă de respect și a afirmat că le va trata și el în același mod. 

Întrebat despre faptul că în spațul public s-ar fi creat impresia că RAPPS a acționat intempestiv, fostul președinte a explicat, în exlusivitate la Realitatea Plus, că lucrurile nu stau deloc așa.

„Este o situație normală, n-aș intra în detalii. Azi (joi – N.R.) i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. (O să mă mut) atât de repede cât pot. Cealaltă locuință este gata să primească mobilier. RAPPS a fost cea mai decentă instituție, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somații, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituție dintre toate instituțiile statului.

Un stat care-și batjocorește foștii președinți n-are cum să fie tratat de către foștii președinți altfel decât îi tratează el. Așa că ce-mi dă statul am să-i dau și eu, n-am obligația să-i dau altceva”, a afirmat Traian Băsescu.

Vezi video AICI

Fostul președinte a fost întrebat și despre noua locuință și cum va fi acomodarea de la vilă la un apartament cu 3 camere.

„Mi-e foarte bine. Credeți-mă că nu am niciun regret personal după locuința de protocol, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, așa că nu stau la mila statului român. (…) Maria e oricum mulțumită, atât timp cât suntem împreună.”

Articolul precedentMeteorologii au emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată! Cât durează
Articolul următorTânăr din Giurgiu prins de jandarmii dâmboviţeni în timp ce recolta trufe în mod ilegal