Un „pirat” al transportului de persoane mai puțin. Polițiștii rutieri dâmbovițeni au descoperit un bărbat ce efectua curse de transport persoane, pe traseul Băleni-Târgoviște, fără autorizație. La momentul depistării, 12 persoane se aflau în mașină.

„Acțiunea de depistare a avut loc în dimineața zilei de 06.12.2018. Conform unui comunicat al IPJ Dâmbovița, polițiștii de la Serviciul Rutier au oprit pentru control, în trafic,un autovehicul condus de un bărbat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta transporta, pe traseul Băleni-Târgoviște, 12 persoane, deși nu deținea autorizație de transport.Cel în cauză a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile Legii 38/2003.”

De asemenea, a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru 6 luni prin retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare.

Articolul precedentSpectacol caritabil, la teatrul „Tony Bulandra”, în beneficiul unei secții a spitalului județean din Târgoviște
Articolul următorScandal, cu focuri de armă, în cimitir, la Moreni