Trei pompieri dâmbovițeni care se întorceau dintr-o misiune au fost eroii zilei de marți, 23 august. Aceștia au dat dovadă de prezență de spirit și reacție rapidă, la întoarcerea spre comandament, pe Drumul Național 72.

Ion, Gabriel și Emilian se întorceau la Târgoviște, iar pe drum au observat traficul blocat pe raza localității Dragodana. Beneficiind de o vastă experiență, cei trei salvatorii și-au dat imediat seama că în fața lor s-a produs un accident grav. După ce au pornit sirena și au ajuns la locul faptei, au observat mai multe persoane rănite și 4 mașini avariate.

Imediat, cum au ajuns la locul accidentului, cei trei salvatori au început de îndată să acorde primul ajutor persoanelor rănite.
 
„Ion, Gabriel și Emilian, trei pompieri cu experiență care au dat dovadă de prezență de spirit și reacție rapidă! Cei trei se întorceau de la o misiune și au văzut în fața lor o coloană de mașini, traficul era blocat…

Emilian i-a spus colegului să pornească sirena ambulanței SMURD. Erau convinși că s-a produs un accident. Au parcurs repede câteva sute de metri și au ajuns la locul în care au găsit patru mașini avariate și mulți oameni strânși în jurul lor.

Imediat au văzut un bărbat cu traumatism în zona feței. Și-au împărțit sarcinile, Ion și Gabriel i-au acordat îngrijiri medicale bărbatului, iar Emilian a identificat alte șapte persoane implicate în accident. Au anunțat evenimentul în dispecerat și au solicitat ajutor din partea colegilor.

În timp ce verificau mașinile, colegii noștri au observat că iese fum de sub bancheta uneia dintre acestea și au acționat cu un stingător pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.

Evenimentul a avut loc ieri, pe drumul DN72, în apropierea localității Dragodana, județul Dâmbovița. Din fericire, toți cei opt pasageri nu au fost răniți grav, fiind în stare bună.

Felicitări, dragi colegi! Plutonier adjutant Gheorghe Emilian, plutonier adjutant Neacșa Gabriel și plutonier major Neagu Ion sunt pompieri în cadrul ISU Dâmbovița de mai bine de 15 ani, timp în care s-au aflat în slujba oamenilor care au avut nevoie de ajutorul lor!”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCodrin Ștefănescu: „Vine potopul peste noi. Inflația va ajunge la 20% iar ROBOR va sări de 10%”
Articolul următorAdio note la sport, muzică și desen! Cum vor fi notați elevii – ANUNȚUL ministrului Cîmpeanu