CSM Târgoviște a anunțat desfășurarea unui turneu internațional de volei la Târgoviște. Clubul a făcut anunțul despre turneu cu doar o zi înainte ca acesta să aibă loc.

CSM Târgoviște pare că este într-o degringoladă totală. Clubul finanțat de primăria Târgoviște  a anunțat organizarea unui turneu internațional de volei, în Sala Sporturilor din localitate, cu doar câteva ore înainte ca turneul să înceapă.

Conform unui articol postat pe pagina oficială a clubului (joi 19 septembrie) turneul internațional va avea loc la Târgoviște, dar este anunțat cu doar câteva ore înainte de debutul acestuia.

Foto-Csm Târgoviște-Știința Bacău (30 martie 2018)

sursa fotocsmtargoviste.ro

„Clubul Sportiv Municipal Târgoviște este organizatorul unui puternic turneu de volei feminin, care se va desfășura în Sala Sporturilor, în weekend.

La invitația CSM-ului au răspuns prezent trei formații, care vor veni în vechea cetate de scaun a Țării Românești pentru a juca meciuri de verificare importante înaintea startului noului sezon.

CS Municipal Târgoviște, Știința Bacău, Ilbank Ankara și Kaposvar, ultimele două venind din campionatele Turciei (Liga a II a) și Ungariei.

Programul meciurilor Cupei Chindia 2019 se vor desfășura după cum urmează:

Vineri, 20 septembrie 2019

Meciul 1. Ora 16.00: Știința Bacău – Kaposvar (Ungaria)

Meciul 2. Ora 18.00: CSM Târgoviște – IlarBank Ankara (Turcia)

Sâmbătă, 21 septembrie 2019 

Meciul 1. Ora 16.00: IlarBank Ankara- Stiința Bacău

Meciul 2. Ora 18.00: Kaposvar – CSM Târgoviște

Duminică, 22 septembrie 2019 

Meciul 1. Ora 11:00: Kaposvar – IlarBank Ankara

Meciul 2. Ora 13.00: CSM Târgoviște – Știința Bacău”

Se spune în articolul de pe pagina oficială a CSM Târgoviște.

Anterior acestui anunț, clubul târgoviștean nu a amintit nimic despre programul echipei de volei și nici despre organizarea vreunui turneu la Târgoviște. CSM Târgoviște este ocupantă a locului trei în campionat, în precedenta ediție a Ligii I, și câștigător al medaliei de argint în Cupa României, la volei feminin, în ediția 2018-2019.

Articolul precedentBărbat găsit mort, la subsolul unui bloc din Târgoviște
Articolul următorRovana Plumb va fi audiată de Comisia juridică din PE, privind declarația de avere