Adrian Țuțuianu, recent exclus din PSD după 20 de ani de activitate în cadrul partidului, a declarat că social-democrații care au decis să-l susțină sunt acum amenințați, șantajați sau momiți cu funcții de către oamenii lui Liviu Dragnea.

”Azi am înțeles că Oprea (fost președinte CJ Dâmbovița) a mers la Consiliului Județean Dâmbovița, unde a proferat amenințări că schimbă conducerea CJ, că el e omul lui Rovana acolo și că are mandatul Rovanei Plumb. Cred că se descalifică amândoi prin aceste acțiuni. Sunt foarte bucuros că am primit nenumărate mesaje de susținere de la membri de partid și de la cetățeni, care se și simț atacați și îngrjiorați că nu se vor mai face investitiții în orașul lor și că vor fi izolați.

El a mai acuzat-o pe Rovana Plumb, care conduce interimar organizația PSD Dâmbovița, după excluderea lui, că nu s-a preocupat deloc de locuitorii acestui județ, deși a ajuns parlamentar și cu votul lor: ”Rovana nu a venit în ultimul an în Dâmbovița. Când a devenit parlamentar, europarlametar pe voturile oamenilor din Dâmbovița ar fi trebuit să manifeste o mai mare preocupare. Nu a sprijinit pe nimeni cu niciun proiect. Deși e ministrul Fondurilor Europene, nu am avut sprijinul ei pentru promovarea proiectelor privind două drumuri județene”.

Articolul precedentUn fost deputat de Dâmbovița va fi consilierul special al Vioricăi Dăncilă pe probleme UE
Articolul următorMeciuri de gală la Polivalentă, într-un nou cuplaj de zile mari