Anul 2019 aduce frământări fără precedent în PSD Dâmbovița. Fostul președinte al organizației, senatorul independent Adrian Țuțuianu, a lansat o serie de acuze foarte dure la adresa conducerii actuale a social democraților  dâmbovițeni. Actualul președinte interimar, ministrul Rovana Plumb, îi răspunde prin întâlniri cu activul de partid în teritoriu.

Senatorul independent Adrian Țuțuianu a continuat seria atacurilor la adresa conducerii PSD Dâmbovița, prin postări pe pagina personală de facebook. Cele mai recente postări sunt însă de o virulență deosebită, conținând acuze grave la adresa foștilor săi colegi social-democrați.

„ÎI DOARE CÂND LE ARĂȚI OGLINDA!

Se pare că lucrurile pe care le-am spus recent, analizele pe care le-am dezvoltat public referitor la abandonul interesului față de județ din partea camarilei PSD Dâmbovița (cele două personaje toxice – Plumb și Oprea) au lovit în plin.

Din păcate, nefiind capabili să poarte o dezbatere decentă, argumentată, au apelat (din nou) la cele mai murdare atacuri în direcția mea. Așa se face că #infractori dovediți, #analfabeți dovediți, #șantajiști dovediți (transformați în consilieri de imagine și purtători de cuvânt la PSD Dâmbovița) au început să răspândească tot felul de aberații despre mine, despre familia mea.”

A scris Adrian Țuțuianu pe pagina personală de facebook.

Atât Rovana Plumb (președinte interimar PSD Dâmbovița) cât și Alexandru Oprea, fost președinte al CJ Dâmbovița, ambii amintiți de A. Țuțuianu în postările de pe facebook, au fost prezenți la Titu (foto – sursa, facebook Vlad Oprea), în Dâmbovița, la o întâlnire cu activul de partid al PSD Dâmbovița. La întâlnirea convocată de Rovana Plumb au fost prezenți primari, consilieri locali și județeni dar și parlamentari PSD, din Dâmbovița. Cu toate că acuzele, aduse de Adrian Țuțuianu celor doi, erau cunoscute, Rovana Plumb a ales să nu îi răspundă acestuia. Nici prin intermediul paginii de facebook, personale sau a partidului, și nici la întâlnirea cu membrii PSD Dâmbovița.

Articolul precedentBărbat găsit decedat pe stradă
Articolul următorChindia Târgoviște aduce un fundaș, de la o prim divizionară