Un bărbat de 53 de ani care a mers, sâmbătă, la pescuit, pe un canal din comuna Nucet, a murit electrocutat.

“La data de 18 septembrie a.c., poliţiştii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 53 ani, s-ar fi electrocutat atingând cu undița cablurile de înaltă tensiune care traversează canalul de ieșire din Lacul 5 – Ilfoveni, din comuna Nucet.

S-a încercat resuscitarea persoanei în cauză de către personalul medical, însă, din nefericire, bărbatul a decedat”, a informat IJP Dâmbovița.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că victima nu avea permis de pescuit.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPeste 5300 de cazuri de infectări la nivel național, în ultimele 24 de ore
Articolul următorLiviu Dragnea, interviu eveniment, la Realitatea Plus. Secretele care dinamitează scena politică. Jocuri murdare – dezvăluirile care vor lăsa urme adânci. De ce tremură Palatele?