Două persoane, un bărbat și o femeie, din județul Argeș au fost identificate de polițiștii dâmbovițeni, ca fiind autorii cel puțin a unei tranzacții cu motorină falsă. Cei doi au înșelat în acest fel credulii, în luna martie.

Conform unui comunicat al IPJ Dâmbovița

„La data de 1 aprilie a.c., polițiștii de la Postul de Poliție Dragodana au probat activitatea infracțională a două persoane, un bărbat și o femeie, din Argeș, bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în după amiaza zilei de 9 martie a.c., cei în cauză ar fi vândut unui bărbat  40 de litri de lichid presupus a fi motorină.

Prejudiciul a fost recuperat și restituit părții vătămate.”

Fotografie cu un caracter ilustrativ

Pentru a nu deveni victima unei înșelăciuni, polițiștii le recomandă cetățenilor:

Fiţi prudenţi! Nu vă lăsați păcăliți de persoanele rău intenționate!

Vă recomandăm să evitați cumpărăturile de la persoane necunoscute sau de la străinii care vă abordează pe stradă sub pretextul de a vă prezenta diferite “oferte”.

În situația în care decideți să cumpărați bunuri de la persoane necunoscute, adoptați un comportament responsabil și nu vă lăsați încântați de prețul scăzut al produselor.

Încercați pe cât posibil să verificați autenticitatea bunurilor pe care intenționați să le achiziționați. Dacă au o calitate îndoielnică nu le cumpărați!

Articolul precedentExpoziţia „Biserici de lemn din Bucovina istorică”-Vernisaj la Târgoviște
Articolul următorCinci luni de închisoare, pentru un bărbat din Picior de Munte, pentru tulburarea liniștii publice