Un copil în vârstă de nouă ani din judeţul Dâmboviţa a fost rănit după ce o placă din beton a căzut peste el, vineri după-amiază. Incindentul a avut loc în localitatea Bălteni.
Cazul a fost preluat de Parchet, procurorii urmând a stabili cine se face vinovat pentru incident, în cadrul unui dosar în care fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.  

Copilul de nouă ani a fost prins sub o placă de beton care s-a prăbuşit peste el, în timp ce se juca în zona unei clădiri dezafectate. La locul incidentului au fost trimise echipaje de prim ajutor din cadrul ISU, însă localnicii au reuşit să îl scoată pe micuţ înainte de sosirea echipajelor de salvatori.   

Acesta a fost preluat şi transportat la spital cu o ambulanţă SMURD.  

„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196  din Codul Penal, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz”, informează Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDoi dâmbovițeni au furat 140 de anvelope dintr-un camion
Articolul următorBani de la stat pentru producătorii agricoli. Sumele ajung la 20.000 de euro