Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene atrage atenția, într-o informare privind a doua tranșă de 250 de lei, că voucherele sociale au o perioadă de valabilitate, iar ajutorul trebuie folosit în termen de 12 luni de la acordarea lui.

“Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranșa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023”, informează MIPE.

Pe 3 august, instituția a anunțat că începe virarea celei de-a doua tranșe a ajutorului, de care vor beneficia mai mulți români omiși de pe listele inițiale sau care au devenit eligibili după data de 1 iulie: “Cea de-a doua tranșă cuprinde cu 150.000 de noi beneficiari în plus față de cei 2.480.613, în urma actualizării permanente a listelor de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie. În ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele 4 tranșe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde.”

 „După o primă etapă dificilă în care am reușit să emitem și distribuim carduri pentru aproximativ 2,5 milioane de beneficiari, suntem deja în pregătiri pentru cea de-a doua, pe care o vom finaliza în prima parte a lunii septembrie. Acum, cu siguranță procedura este mult mai simplificată, pentru că alimentarea se face cursiv pentru toți cei eligibili. La cei 2.480.613 de beneficiari din prima tranșă se adaugă alți aproximativ 150.000 de români care vor avea parte de ajutor pentru alimente și mese calde”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoțite de scrisori care conțin instrucțiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile și un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepționale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredința tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Articolul precedentAccident Bulgaria. Șoferul care conducea autocarul a fost reținut și pus sub acuzare
Articolul următorDublă tragedie la Eforie Nord. Doi bărbați si-au găsit sfârșitul în apa mării