Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” organizează un program inedit de Ziua Universală a Iei. Colecțiile Complexului Național Muzeal Curtea Domnească Targoviște cuprind câteva sute de ii, dar și multe alte elemente valoaroase de port popular.

Devenită deja tradiție, Ziua Universală a Iei, sărbătorită pe 24 iunie, de Sânziene, când cerurile se deschid, celebrează cea mai importantă piesă a costumului tradițional românesc, cămașa femeiască sau ia.

Dintre aceste comori cusute cu migală și precepere, cele mai reprezentative vor fi prezentate publicului vineri, 21 iunie 2019.

Evenimentul va avea loc la Curtea Domnească, în aer liber, în zona din fața Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, începând cu ora 11.00.

„În același spațiu, de la ora 10.00 se va derula atelierul„Drumul firului de lână”, în cadrul căruia o delegație de educatoare din Republica Moldova, dar și copii de la un after school vor descoperi etapele prin care trece lâna (tuns, spălat, scărmănat, caier, tors, țesut), până ajunge obiect de îmbrăcăminte. Totodată, luni, 24 iunie, Casa Atelier Gabriel Popescu și Căminul Cultural Izvor de Apă Vie din Vulcana Pandele vă invită să descoperiți cele mai frumoase ii din Vulcana, în cadrul unui program ce se va desfășura la muzeu (Povești de Sânziene) și la Primărie”, se arată într-un comunicat al Curții Domnești din Târgoviște.

Pentru a încuraja și mai mult reîntoarcerea la tradiții, sâmbătă, 21 iunie și duminică, 22 iunie toate persoanele care vor purta ie sau sau cămașă bărbătească vor putea vizita muzeele din Târgoviște gratuit.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentTabără Internațională de Pictură, la Curtea Domnească din Târgoviște, cu artiști din Asia și Europa
Articolul următorUn șofer a fost rănit, la Găești, după ce a derapat cu mașina și a acroșat mai multe mașini staționate