Situație alarmantă la Complexul pentru Servicii Sociale Găeşti, acolo unde au apărut 11 cazuri pozitive cu noul coronavirus. Medicii au descoperit nereguli grave acolo, aşa că au impus măsuri speciale.
La Complexul pentru Servicii Sociale Găeşti, din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Dâmboviţa, au fost testaţi toţi cei 60 de salariaţi, pentru 11 dintre ei, rezultatul primit fiind pozitiv.
Medicii precizează că toate persoanele identificate pozitiv la testarea profilactică sunt asimptomatice.
Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa a dispus testarea în scop profilactic a celor 64 de benefiaciari ai centrului, respectarea circuitelor funcţionale, distanţarea salariaţilor la fiecare schimbare a turelor de lucru, li s-a interzis salariaţilor să utilizeze în comun anumite spaţii, li s-a impus purtarea echipamentului de protecţie standard pe tot timpul activităţii, intensificarea operaţiunilor de curăţenie şi de dezinfecţie curentă şi efectuarea dezinfecţiei terminale”, se arată într-un comunicat al DSP Dâmboviţa.
Cele 11 persoane pozitive SARS-CoV-2 au fost transportate la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte în vederea efectuării examenului de specialitate.
Ancheta epidemiologică este în derulare conform metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus, actualizată în iunie 2020.