O persoană, care aborda trecătorii pentru a le oferi spre vânzare obiecte pirotehnice, a fost depistată de jandarmii dâmboviţeni astăzi, 21 decembrie a.c., în zona complexului comercial „Pavcom” din municipiul Târgovişte.

În urma verificărilor efectuate asupra acesteia au fost găsite 50 de cutii ambalate, care conţineau 2560 de petarde din diferite categorii, interzise la comercializare, precum şi 36 baterii de artificii cu mai multe focuri.

Bărbatului în cauză, în vârstă de 28 ani, i s-au întocmit actele de sesizare pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 126/ 1995 privind regimul materiilor explozive, acestea fiind înaintate instituţiilor abilitate pentru continuarea cercetărilor.

În această perioadă, jandarmii dâmboviţeni vor fi prezenţi în zonele cu public numeros, unde se vor desfăşura evenimente specifice sărbătorilor de iarnă şi vor acorda o atenţie deosebită respectării legislaţiei în domeniul materiilor explozive.

Reamintim cetăţenilor că orice operaţiuni cu articole pirotehnice (petarde, artificii), efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.

Pentru prevenirea unor incidente, precum şi a faptelor de natură infracţională, recomandăm cetăţenilor următoarele:

Să dea dovadă de un comportament civilizat pe timpul derulării evenimentelor publice;
Să îşi supravegheze copiii, aceştia fiind predispuşi la pericole dacă nu înţeleg riscurile la care se expun folosind petarde şi artificii.
Să sesizeze orice încălcare a legii la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie sau prin apel la numărul unic de urgenţă 112.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentProxenet din Dâmbovița, condamnat la trei ani de închisoare
Articolul următorGuvernul va renunţa la compensarea de 50 de bani la carburanţi, de la 1 ianuarie 2023