Dâmbovița. Bărbat arestat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane

Dâmbovița. Bărbat arestat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane
Astăzi, 30.09.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Astăzi, 30.09.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
La data de 25.09.2021, organele de urmărire penală au fost sesizate de către o persoană cu privire la faptul că fiica sa este exploatată, prin obligarea la practicarea prostituției, pe teritoriul Italiei.
În urma schimbului rapid de date care a avut loc cu autoritățile judiciare din Italia, în aceeași zi, lucrătorii de poliție judiciară din Italia au reușit localizarea persoanei vătămate, pe raza orașului Viterbo, aceasta aflându-se, în acest moment, sub protecția autorităților italiene.
În cauză s-a reținut faptul că, la jumătatea lunii septembrie 2021, inculpatul a determinat persoana vătămată să îl însoțească pe teritoriul Italiei, cu promisiunea unui loc de muncă bine plătit. Odată ajunși acolo, prin utilizarea violenței fizice, persoana vătămată a fost determinată la practicarea prostituției.
La data de 30.09.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Dâmbovița au efectuat un număr de 2 percheziții domiciliare, pe raza județului Dâmbovița, în urma cărora inculpatul a fost condus la audieri.
În cursul zilei de astăzi, inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul IJJ Dâmbovița.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











