Dâmboviţa. Bătaie între elevi, la un liceu din Târgoviște! Jandarmii au intervenit în forță

Dâmboviţa. Bătaie între elevi, la un liceu din Târgoviște! Jandarmii au intervenit în forță
Un incident grav s-a petrecut, joi, într-un liceu din municipiul Târgoviște.
Un incident grav s-a petrecut, joi, într-un liceu din municipiul Târgoviște.
Mai mulți elevi au fost implicați într-un scandal, la ora de practică. Unul dintre elevi i-a lovit cu pumnii pe alți doi. În conflictul iscat a mai intervenit un coleg al victimelor şi l-a lovit pe agresor. La fața locului, jandarmii au intervenit în forță pentru a stinge bătaia dintre elevi. Școlarii s-au potolit abia la vederea forțelor de ordine.
”Jandarmii care se aflau în patrulare în zona instituțiilor de învățământ din municipiul Târgoviște au fost sesizați, astăzi, 20 octombrie a.c., de către agentul de pază al unui liceu despre faptul că în unitatea școlară s-a produs un incident.
Având în vedere aspectele semnalate, jandarmii s-au deplasat în zona indicată și au intervenit pentru aplanarea unui conflict produs între mai mulți elevi, care se aflau într-un atelier la ora de practică.
Pe timpul verificărilor efectuate, a reieșit faptul că în urma unui schimb de replici, unul dintre elevi i-a agresat fizic pe alți doi, lovindu-i cu pumnul în zona feței. În
altercația creată a mai intervenit un coleg al victimelor și l-a lovit pe agresor.
Jandarmii au întocmit acte de sesizare, care au fost înaintate Poliției Municipiului Târgoviște pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.
Siguranța elevilor reprezintă o prioritate pentru Jandarmeria dâmbovițeană, instituție care are stabilite în responsabilitate 17 unități școlare. La nivel județean există o foarte bună colaborare cu directorii instituțiilor de învățământ și personalul care asigură paza și protecția, aceștia cunoscând faptul că în astfel de situații trebuie să apeleze la jandarmi”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Dâmbovița.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:33 - Apa caldă revine în București după incendiul de la CET Vest: peste 2.300 de blocuri afectate
- 19:32 - Restricții drastice pe Muntele Athos: doar 10 pelerini români acceptați zilnic
- 19:19 - WTA Madrid Open 2026: Irina Begu, eliminată din primul tur! Urmează meciuri grele pentru Cîrstea, Ruse și Cristian
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














