Polițiștii au primit, duminică, numeroase sesizări venite din localitățile în care au avut loc alegeri locale parțiale, privind posibile încălcări ale legislației electorale.

 
Doi tineri, de 23 ani, s-au ales cu dosare penale pentru că ar fi împărțit bani alegătorilor din Cojasca pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice.

“În contextul alegerilor locale parțiale, forțele de ordine angrenate în misiunile desfășurate pe parcursul acestei zile, continuă să acționeze pentru a preveni apariția oricăror incidente electorale. Reamintim că în cele două localități, Braniștea și Cojasca, nu au fost constatate incidente deosebite care să afecteze desfășurarea procesului de vot.

Efectivele angrenate în activitățile curente continuă misiunile până la finalizarea procesului de vot, precum și după încheierea acestuia, respectiv după ora 21:00, pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente care pot perturba ordinea și liniștea publică.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că ocupanții a două autoturisme transportă alegători la secțiile de votare și le oferă bani pentru a-i determina să voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

De asemenea, polițiștii de la Secția nr. 3 au fost sesizați și cu privire la faptul că ocupanții unui autoturism, respectiv doi bărbați de 23 de ani, oferă bani alegătorilor pentru a-i determina să nu voteze candidații unei organizații politice. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de coruperea alegătorilor, faptă prevăzută de art. 386 din Codul Penal.

Reamintim cetățenilor faptul că oferirea sau darea de bani, de bunuri ori de alte foloase în scopul determinării alegătorului să voteze sau să nu voteze o anumită listă de candidați ori un anumit candidat se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, reiese dintr-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmbovița. Cadavrul unui bărbat, descoperit în barajul Zăvoiu
Articolul următorAccident cu o victimă în Dâmbovița