Gestul impresionant al polițiștilor din Dâmboviţa pentru un băiețel de 4 ani, rămas fără mamă

Gestul impresionant al polițiștilor din Dâmboviţa pentru un băiețel de 4 ani, rămas fără mamă
Gest impresionant al polițiștilor dâmbovițeni în săptămâna Floriilor! Oamenii legii din structura de prevenire a criminalității l-au sărbătorit, miercuri, pe Matei, un băiețel orașul Fieni, rămas fără mamă.
Gest impresionant al polițiștilor dâmbovițeni în săptămâna Floriilor! Oamenii legii din structura de prevenire a criminalității l-au sărbătorit, miercuri, pe Matei, un băiețel de doar 4 ani, din orașul Fieni, rămas fără mamă.
Momentul emoționant s-a consumat la Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava minunată”, unitate de învățământ unde este înscris micuțul. Pe lângă tort și jucării, băiețelul a primit din partea invitaților speciali o uniformă de polițist. Adaptată vârstei lui, uniforma l-a impresionat foarte mult pe copil, dar și pe colegii săi de la grădiniță.
Copilul își dorește să ajungă polițist când va fi mare. După frumoasa surpriză făcută lui Matei, polițiștii pot spune că au îndeplinit ultima dorință a mamei copilului.
“Structura de prevenire a criminalității, alături de polițiștii de la Poliția Orașului Fieni, au organizat câteva momente de sărbătoare pentru un copil de la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava minunată”, a cărui familie a fost greu încercată.
Pe lângă tort și jucării, polițiștii i-au adus băiețelului o uniformă de poliție, adaptată vârstei lui. Cadourile au fost obținute cu sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










