O comună din Dâmbovița intră în carantină începând din această seară

O comună din Dâmbovița intră în carantină începând din această seară
Coronavirusul bagă în carantină satele Valea Mare, Valea Caselor și Gîrleni din comuna Valea Mare.
Coronavirusul bagă în carantină satele Valea Mare, Valea Caselor și Gîrleni din comuna Valea Mare.
Începând din această seară, de la ora 22.00, timp de 14 zile, circulația persoanelor va fi strict restricționată.
Măsura a fost impusă de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, prin Hotârarea nr. 92/15.11.2020, având îin vedere că incidența la mia de locuitori a ajuns la 5,7.
Iată care sunt măsurile pe care cetățenii trebuie să le respecte în următoarele două saptămâni:
„Art. 2. Este strict interzisă intrarea / ieșirea din zona carantinată prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale.
Art. 3. Circulația și staționarea în spații publice a persoanelor este interzisă, cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimație de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
Art. 4. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona menționată la art. 1:
Art. 5. În zona prevăzută la art. 1 alin. (2), se interzic următoarele activități:
Art. 6. (1) Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05.00-21.00.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), unitățile farmaceutice, benzinăriile și operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
(3) În intervalul orar 21.00-05.00 operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(4) Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor astfel încât să fie respectate normele de distanțare fizică.
Art. 7. Operatorii economici care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri/porniri în autogară pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Operatorii vor lua măsurile necesare pentru limitarea accesului în mijloacele de transport astfel încât să fie respectate măsurile de distanțare fizică.
Art. 8. Direcția de Sănătate Publică a Județului Dâmbovița va evalua și prioritiza oportunitatea de testare a persoanelor și va transmite solicitările de sprijin cu materiale sanitare și personal de specialitate către Institutul Național de Sănătate Publică / Ministerul Sănătății.
Art. 9. (1) Nerespectarea măsurilor prevăzute de prezentul ordin atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 64 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările si completările ulterioare.
(2) Sunt abilitate să verifice respectarea măsurilor de mai sus, categoriile de personal prevăzute de art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 10. Alte măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-CoV-2, precum și pentru soluționarea unor probleme deosebite pe perioada carantinei vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Dâmbovița.
Art. 11. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Basarab I” al Județului Dâmbovița asigură transmiterea mesajelor de avertizare prin sistemul RO-ALERT către populația din satele carantinate din comuna Valea Mare, cu măsurile ce trebuie respectate pe timpul instituirii carantinei.
Art. 12. Prin grija Secretariatului Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița, prezenta hotărâre se transmite Comitetului Național pentru Situații de Urgență și Departamentului pentru Situații de Urgență în vederea emiterii Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență privind instituirea carantinei zonale în satele Valea Mare, Valea Caselor și Gârleni din comuna Valea Mare, județul Dâmbovița, cât și membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dâmbovița.”
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 18:02 - Prezență militară masivă a SUA în România. Un nou Boeing KC-135 Stratotanker ajunge la București în plină criză în Orientul Mijlociu VIDEO
- 17:09 - România lansează Orchestra Mondială a Păcii: inițiativa lui Nicolae Voiculeț transformă muzica într-un mesaj global de unitate
- 15:21 - George Simion: „Sebi Ghiță, să îți fie rușine! Oprește loviturile asupra lui Călin Georgescu!” VIDEO
- 11:40 - Veste cumplită înainte de Paște: Mii de români, dați afară! Val de concedieri masive în prag de sărbători
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











