AIRBUS PREGĂTEŞTE CONCEDIERI (REUTERS)

AIRBUS PREGĂTEŞTE CONCEDIERI (REUTERS)
Concedierile vin după un program îndelungat de revizuire a eficienţei
Grupul aeronautic european Airbus intenţionează să concedieze până la 2.500 de angajaţi de la divizia de apărare şi cea spaţială, după pierderile înregistrate cu proiectele de sateliţi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Compania vrea să concedieze 7% din forţa sa de muncă de la cele două divizii până la mijlocul lui 2026.
Reprezentanţii Airbus nu au dorit să facă comentarii.
Airbus construieşte sateliţi, avioane de transport şi are o prezenţă importantă în programele europene de rachete, de luptă şi de lansare în spaţiu. Afacerile sale au fost afectate de costurile mari cu sistemele spaţiale, inclusiv OneSat, de întârzierile şi sporirea costurilor în domeniul apărării.
Concedierile, anunţate prima dată de AFP, vin după un program îndelungat de revizuire a eficienţei la divizia de apărare şi cea spaţială, cu numele de cod ATOM.
Anul acesta, directorul general Guillaume Faury le-a spus jurnaliştilor că Airbus caută oportunităţi pentru impulsionarea activităţilor la divizia de apărare şi cea spaţială, în special la sateliţi.
În iulie, cel mai mare producător mondial de avioane a avertizat asupra profitului şi a înrăutăţit ţinta totală de livrări din acest an la 770 de aeronave, de la 800, amânând din 2026 în 2027 obiectivul de a avea o producţie lunară de 75 de avioane cu fuselaj îngust. Livrările Airbus sunt afectate de deficitul de motoare şi alte componente, în condiţiile în care lanţul de aprovizionare din industria aerospaţială nu reuşeşte să se redreseze după pandemie.
AGERPRES
Citește și:
- 14:52 - Rusia reacționează după decizia SUA de a relaxa temporar sancțiunile asupra petrolului transportat pe mare
- 14:25 - Republica Moldova: Nivel galben de alertă, după ce Nistrul a fost poluat cu o substanță petrolieră
- 13:19 - ANSVSA: Amenzi de peste 5,3 milioane de lei, în urma unor controale în industria alimentară
- 13:08 - Tulcea: Două mesaje Ro-Alert, vineri, în contextul războiului din Ucraina
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











