ANI: Cristian Popescu Piedone şi-a numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale
ANI: Cristian Popescu Piedone şi-a numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale
ANI spune că a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Robert Florin Ion
Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, miercuri, că a constatat un conflict de interese de natură administrativă în cazul primarului Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, după ce acesta şi-ar fi numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale.
Potrivit unui comunicat al ANI transmis, miercuri, AGERPRES, în exercitarea atribuţiilor de primar, Popescu Piedone a emis şi a semnat dispoziţia de numire a ginerelui său (afin de gradul I) în calitate de membru al Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale sau de prestări servicii care cad sub incidenţa Legii 550/2002, calitate de pe urma căreia a obţinut un folos material (venituri încasate în anii 2021 şi 2022) în valoare totală de 109.520 lei.
"Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea 161/2003, coroborate cu prevederile art. 5, lit. f) şi art. 228, alin. 1, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019", arată Agenţia Naţională de Integritate.
Piedone: ”Este extrem de suspect faptul că ANI face comunicate către presă la mai puțin de 48 de ore de când mi-am anunțat candidatura la Capitală”
De asemenea, ANI spune că a constatat starea de incompatibilitate în cazul lui Robert Florin Ion, funcţionar public cu statut special (poliţist) în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş, după ce, în perioadele 27 august - 3 octombrie 2022 şi 19 noiembrie 2022 - 3 ianuarie 2023, a exercitat simultan cu funcţia publică cu statut special şi o altă funcţie remunerată în sectorul privat, funcţia exercitată în sectorul privat fiind incompatibilă cu calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare.
Romică Orăşanu, secretar general în cadrul Primăriei Comunei Dudeşti, judeţul Brăila, s-a aflat în incompatibilitate în perioada 27 ianuarie - 28 februarie 2023, pe parcursul căreia raportul de serviciu din funcţia de secretar general a fost suspendat, exercitând funcţia de consilier personal în cadrul cabinetului primarului comuna Dudeşti.
Citește și:
- 11:39 - Primul oraș din țară care introduce radare fixe. Șoferii vor primi amenzile prin poștă
- 11:24 - Restricții de circulație pe Valea Oltului
- 11:00 - Românii pot semna acte digitale cu noua carte de identitate electronică
- 10:50 - Fugarul Sebastian Ghiță, prins cu minciuna după atacurile la adresa lui Călin Georgescu
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










