CAMERA DEPUTAŢILOR: FAMILIILE, REPREZENTANŢII LEGALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP ACCENTUAT - SCUTITE DE PLATA CHIRIEI

CAMERA DEPUTAŢILOR: FAMILIILE, REPREZENTANŢII LEGALI AI PERSOANELOR CU HANDICAP ACCENTUAT - SCUTITE DE PLATA CHIRIEI
Camera Deputaţilor este for decizional
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede ca familiile sau reprezentanţii legali care au în îngrijire minori ori adulţi cu handicap accentuat să beneficieze de scutire de la plata chiriei locuinţei deţinute de stat.
Proiectul de lege modifică în acest sens art. 20 alin.(4) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Potrivit actului normativ adoptat, familia sau reprezentantul legal, pe perioada în care are în îngrijire un minor ori un adult cu handicap accentuat, va beneficia de prevederile art.20 alin.(2) lit.b), şi anume de scutirea de la plata chiriei pentru suprafeţele locative cu destinaţie de locuinţe deţinute de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale şi care sunt în folosinţa acestor persoane.
Camera Deputaţilor este for decizional.
AGERPRES
Citește și:
- 17:21 - Avertisment dur de la Trump: Iranul riscă lovituri „de 20 de ori mai puternice” dacă oprește petrolul din Golful Persic
- 16:42 - Atac violent în Prahova: un bărbat și-a lovit fosta soție cu o rangă. Intervenția unui martor a salvat-o
- 16:07 - Amenințări de la Teheran! Un oficial iranian spune că Donald Trump o să fie „eliminat”
- 15:38 - Nicușor Dan a programat ședința CSAT miercuri dimineață, pe tema avioanelor F-16 pe care vor să le trimită SUA
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











