LIDERUL SPIRITUAL AL MUSULMANILOR ISMAILIŢI, AGA KHAN, A MURIT LA VÂRSTA DE 88 DE ANI

LIDERUL SPIRITUAL AL MUSULMANILOR ISMAILIŢI, AGA KHAN, A MURIT LA VÂRSTA DE 88 DE ANI
Succesorul său desemnat urmează să fie anunțat
Prinţul Karim al Hussaini Aga Khan IV, filantrop şi lider spiritual al musulmanilor ismailiţi, a murit marţi, 4 februarie, la Lisabona, la vârsta de 88 de ani, înconjurat de familia sa.
Fundaţia lui Aga Khan Development Network (AKDN), a anunțat într-un comunicat decesul celui de-al 49-lea imam al musulmanilor şiiţi ismailiţi şi „descendent direct al profetului Mahomed”. Succesorul său desemnat urmează să fie anunţat.
Născut în Elveţia în 1936 şi crescut în Elveţia şi în Kenya, Aga Khan era student la Universitatea Harvard când a fost numit, în 1957, imamul comunităţii credincioşilor ismailiţi din toată lumea (12 până la 15 milioane de credincioşi) de către bunicul său, Sir Sultan Mahomed Shah Aga Khan.
Karim al Hussaini Aga Khan a fost cunoscut atât pentru vilele sale de lux şi pasiunea pentru curse, cât și pentru activitatea sa de filantrop, responsabil pentru reţeaua de instituţii din toată lumea dedicate educaţiei, sănătăţii, dezvoltării sociale şi economice, precum şi culturii.
Nu se cunoaşte cu siguranţă la cât se ridică averea sa, unii estimând că ar fi vorba despre miliarde de dolari, potrivit Agerpres.
Ismailiţii sunt o minoritate musulmană şiită care din secolul al XIX-lea a acordat titlul de Aga Khan imamului său, căruia i se atribuie o descendenţă directă din profetul Mahomed. Imamii nu deţin controlul asupra unui teritoriu anume, ci îşi exercită influenţa prin intermediul AKDN.
Portugalia găzduieşte una din cele mai mari comunităţi de ismailiţi din Europa, între 8.000 şi 10.000 de persoane aparţinând acestei confesiuni.
Guvernul portughez şi Aga Khan au semnat, în urmă cu zece ani, un acord pentru stabilirea sediului mondial al imamatului ismailit în Portugalia. Trei ani mai târziu, Aga Khan a desemnat oficial Palatul Henrique de Mendoca din Lisabona drept sediul mondial al imamatului ismailit.
Foto: REUTERS/Mark Blinch/File Photo
Citește și:
- 21:26 - Avertisment dur de la Ankara pentru Teheran. Erdogan: „Nu puneți în pericol 1.000 de ani de fraternitate”
- 20:45 - Declarația lui Kim Jong Un de Ziua Femeii: „Poate sunt slabe fizic, dar au o voință de neclintit”
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











