Mașinile cu volan pe dreapta din România trebuie înmatriculate până la 1 ianuarie 2021

Două zile mai au la dispoziție românii să-și înmatriculeze autoturismele cu volan pe partea dreaptă, cumpărate din Marea Britanie.
Două zile mai au la dispoziție românii să-și înmatriculeze autoturismele cu volan pe partea dreaptă, cumpărate din Marea Britanie.
De la 1 ianuarie 2021 vor mai avea voie să circule cu ele doar 90 de zile pe teritoriul țării. Tocmai de aceea, mii de șoferi români, unii dintre ei stabiliți în Regatul Unit, au venit special acasă pentru a intra în legalitate.
Potrivit Registrului Auto Român, numărul cererilor de înmatriculare venite din partea proprietarilor de mașini cu volan pe partea dreapta s-a dublat față de alte luni.
Dacă în ianuarie 2019, de pildă, s-au înregistrat în jur de 1.100 de astfel de vehicule, luna aceasta numărul lor a fost aproape de 2.500.
Mașinile cu volan pe partea dreaptă, aduse din Marea Britanie, nu mai pot fi imatriculate de la 1 ianuarie în România, pentru că omologarea emisă de Regatul Unit nu va mai fi valabilă, ca urmare a Brexit-ului.
Românii care dețin deja o mașină cu volan pe partea dreaptă și au înmatriculat-o la timp, vor putea circula fără probleme pe șoselele din România, susțin autoritățile. În cazul în care nu reușiți să vă omologați până la finalul acestui an autoturismul cumpărat din Marea Britanie, veți mai putea circula cu acesta doar 90 de zile pe teritoriul României.
Anul trecut în România au fost omologate aproape 20.000 de mașini volan pe dreapta. Cu un an înainte au fost 30.000.
Regula care stabilește că mașinile aduse din Marea Britanie nu mai pot fi înmatriculate în România a influențat și oferta vânzătorilor de vehicule la mâna a doua.
Andreas Bracaci, reprezentant dealer auto: „Noi, în ultimul an, nu am mai avut solicitări deloc din partea clienților noștri, deși, dintr-un punct de vedere, mașinile erau un pic mai ieftine pentru piața noastră din România, dar, neavând cereri, nu am mai adus nici noi.”
Potrivit Poliției, de la începutul anului, în România au avut loc 207 accidente rutiere în care au fost implicate mașini cu volanul pe partea dreaptă. În urma acestora au murit 33 de oameni și alți peste 300 au fost răniți.
Citește și:
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:57 - România sub zăpezi. Intervenții de urgență în 7 județe pentru salvarea persoanelor înzăpezite și refacerea rețelei electrice
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











