MINUS 10,2 GRADE CELSIUS LA MIERCUREA-CIUC, CEA MAI SCĂZUTĂ TEMPERATURĂ DIN ŢARĂ

MINUS 10,2 GRADE CELSIUS LA MIERCUREA-CIUC, CEA MAI SCĂZUTĂ TEMPERATURĂ DIN ŢARĂ
Astfel de temperaturi nu sunt neobişnuite pentru judeţul Harghita
Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, marţi dimineaţa, o valoare de minus 10,2 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură înregistrată la nivel naţional.
Meteorologul previzionist de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania-Sud Sibiu, Ovidiu Câmpean, a declarat, pentru AGERPRES, că această valoare a fost consemnată în cursul dimineţii şi a fost determinată de o masă de aer rece şi un regim anticiclonic.
De asemenea, şi în alte localităţi ale judeţului Harghita s-au înregistrat temperaturi scăzute, sub normele climatologice ale perioadei.
La Topliţa au fost minus 8,8 grade Celsius, la Joseni s-a consemnat o valoare de minus 8,5 grade, la Odorheiu Secuiesc s-au înregistrat minus 4,8 grade Celsius, iar la staţia meteo Bucin au fost minus 5,4 grade.
Potrivit lui Ovidiu Câmpean, şi în perioada următoare nopţile şi dimineţile vor fi tot reci, cu minime în jurul valorii de minus 10 grade Celsius, zilele vor fi predominant frumoase, cu cer variabil, mai mult senin, iar dimineaţa se va înregistra ceaţă.
Astfel de temperaturi nu sunt neobişnuite pentru judeţul Harghita, supranumită şi "Mica Siberie" sau "Polul Frigului".
De altfel, cea mai scăzută valoare înregistrată în noaptea de 4 spre 5 noiembrie a fost în anul 2006, când la Miercurea-Ciuc au fost minus 13 grade Celsius.
AGERPRES
Citește și:
- 19:56 - Schimbare uriașă în fotbalul românesc! Burleanu promite că multe controverse de arbitraj vor dispărea
- 18:40 - Donald Trump, despre explozia prețului petrolului: „Am un plan pentru orice. Nu e motiv de panică”
- 17:57 - Scene incredibile la Ploiești: și-a dat jos fosta iubită de la volan și i-a furat mașina. A fost prins rapid de polițiști
- 17:15 - Alegeri amânate în Liban: Parlamentul prelungește mandatul cu doi ani din cauza conflictului regional
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











