NELU TĂTARU, ÎNAINTE DE INTRAREA LA DNA: NU AM EMOŢII, ŞTIU CĂ AM ADEVĂRUL DE PARTEA MEA

NELU TĂTARU, ÎNAINTE DE INTRAREA LA DNA: NU AM EMOŢII, ŞTIU CĂ AM ADEVĂRUL DE PARTEA MEA
Tătaru s-a declarat nevinovat şi a precizat că nu a condiţionat niciodată actul medical
Fostul preşedinte al PNL Vaslui, Nelu Tătaru, s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, unde este audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Însoţit de apărătorii săi, Nelu Tătaru a declarat înainte de intrarea în sediul DNA Iaşi, că nu are emoţii şi merge în faţa procurorilor "cu inima deschisă".
"Nu am emoţii, ştiu că am adevărul de partea mea şi merg cu inima deschisă", a spus fostul ministru al Sănătăţii.
Nelu Tătaru a fost pus sub urmărire penală, luna trecută, de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.
Tătaru s-a declarat nevinovat şi a precizat că nu a condiţionat niciodată actul medical.
DNA a efectuat percheziţii în cabinetul lui Nelu Tătaru din cadrul Spitalului Municipal "Dimitrie Castroian" Huşi, unde îşi desfăşoară activitatea ca medic chirurg. Potrivit avocatului Radu Bobârnat, în urma percheziţiilor nu au fost găsite sume de bani.
Nelu Tătaru, care anunţase că va candida în calitate de preşedinte al PNL Vaslui de pe prima poziţie pentru un nou mandat de parlamentar, a fost demis din funcţie în urma acuzaţiilor şi exclus de pe lista pentru alegerile parlamentare.
AGERPRES
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











