VIDEO Momentul în care izbucnește incendiul în barul din stațiunea elvețiană Crans-Montana

VIDEO Momentul în care izbucnește incendiul în barul din stațiunea elvețiană Crans-Montana
VIDEO Momentul în care izbucnește incendiul în barul din stațiunea elvețiană Crans-Montana
O înregistrare video surprinsă de martori arată momentul în care tavanul barului Le Constellation din stațiunea de schi Crans-Montana, sud-vestul Elveției, se aprinde. Imaginile, care au fost publicate pe rețelele de socializare, au fost preluate și de BBC.
Cauza producerii incendiului, în care au murit zeci de oameni, este deocamdată neclară. Dar două femei franceze care se aflau în bar în acel moment au descris cum au văzut o chelneriță punând o lumânare aniversară pe o sticlă de șampanie.
„Una dintre lumânări a fost ținută prea aproape de tavan, care a luat foc. În câteva secunde, întregul tavan era în flăcări. Totul era din lemn”, au spus ele pentru postul de televiziune francez BFMTV.
Imagini video apărute pe rețelele de socializare arată cum flăcările încep să cuprindă rapid tavanul barului slab luminat, de deasupra zonei cu băuturi, înainte de o altă imagine a clădirii învăluite în flăcări.
Un bilanț exact nu a fost încă publicat de oficialii elvețieni, dar Ministerul italian de Externe spune că, din informațiile transmise de poliția elvețiană, aproximativ 40 de persoane au murit.
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite, majoritatea cu arsuri grave, au declarat oficialii elvețieni.
Cotidianul elveţian Blick anunţă că numărul victimelor incendiului care a izbucnit într-un bar din Crans-Montana, în noaptea de Revelion, a crescut la cel puţin 47.
Citește și:
- 19:02 - Întrebat despre starea sa mintală, Trump răspunde ironic: „SUA au nevoie de mai mulți oameni ca mine”
- 18:26 - Bogdan Chirieac, reacție după retragerea licenței Realitatea Plus de către CNA: „Așa ceva nu este permis în democrație”
- 18:23 - Robert Turcescu, reacție după decizia CNA la adresa Realității PLUS: „Urmează partidele politice, mare atenție”
- 18:18 - Românii protestează pașnic, miercuri, în fața sediului CNA. Oamenii sunt revoltați de decizia de suspendare a licenței realitatea Plus
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











