VIDEO TEORIILE CONSPIRAŢIEI DESPRE MIGRANŢI "PUN VIEŢI ÎN PERICOL", AVERTIZEAZĂ CASA ALBĂ

VIDEO TEORIILE CONSPIRAŢIEI DESPRE MIGRANŢI "PUN VIEŢI ÎN PERICOL", AVERTIZEAZĂ CASA ALBĂ
"Aceste comentarii murdare (...) pun vieţi în pericol"
Informaţiile false, transmise printre alţii de Donald Trump, conform cărora migranţi haitieni ar fura şi mânca animale de companie într-un oraş din Ohio "pun vieţi în pericol", a denunţat joi purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, relatează AFP.
"Aceste comentarii murdare (...) pun vieţi în pericol" în "comunităţile care sunt vizate de aceste încercări de a le calomnia", a afirmat Karine Jean-Pierre în cadrul unei conferinţe de presă.
Autorităţile oraşului american Springfield au anunţat că au ordonat evacuarea primăriei joi după o alertă cu bombă, într-un context de critici nefondate din partea lui Donald Trump împotriva migranţilor haitieni care trăiesc în localitate.
"Din cauza unei alerte cu bombă trimise astăzi diverselor autorităţi din Springfield, primăria este închisă", se arată pe contul oficial de Facebook al acestui orăşel cu 60.000 de locuitori situat în statul Ohio.
De luni, Springfield se află în centrul unei controverse aprinse, declanşată de dreapta radicală şi alimentată de Donald Trump, care susţine în mod fals că migranţi haitieni atacă pisici sau câini pentru a-i mânca.
Poliţia locală a negat categoric această ipoteză, precum şi numeroase mass-media de verificare a informaţiilor. "Ohio este inundat de migranţi fără acte, majoritatea din Haiti, care vin în oraşe şi sate într-un ritm fără precedent", a afirmat joi candidatul republican la Casa Albă.
AGERPRES
Citește și:
- 14:17 - Petrolier grecesc, atacat de o dronă în Marea Neagră. La bord se afla și un marinar român
- 14:07 - MAE anunță atacuri cibernetice asupra platformelor sale. Site-urile eViza și eConsulat, ținta unui atac DDoS
- 13:12 - Alexandra Păcuraru, vicepreședinte AUR regiunea Dobrogea, s-a alăturat apelului lui Călin Georgescu de a planta copaci – FOTO/VIDEO
- 13:03 - Călin Georgescu a plantat copaci, alături de numeroși români care îi sunt alături: Va înflori nădejdea și prosperitatea acestui popor
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











