BURSA DE LA BUCUREŞTI A DESCHIS PE ROŞU ŞEDINŢA DE TRANZACŢIONARE DE MIERCURI

BURSA DE LA BUCUREŞTI A DESCHIS PE ROŞU ŞEDINŢA DE TRANZACŢIONARE DE MIERCURI
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 0,33%
În ședința de miercuri, 4 decembrie, Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere pe toți indicii, iar rulasul se cifra la 27,157 milioane de lei (5,456 milioane de euro), după 35 de minute de la debutul tranzacţiilor.
Indicele principal BET, care arată evoluţia celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 2,84%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la BVB, consemna o scădere cu 2,82%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 2,52%, în timp ce reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, s-a depreciat cu 2,53%.
Indicele BET-FI al SIF-urilor consemna o depreciere de 0,33%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, înregistra un recul de 2,59%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, era în scădere cu 3,17%.
Conform datelor BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau Mecanică Fină (+8,57%), Sinteza (+5,31%) şi Lion Capital (+4,15%).
Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca (-11,03%), Turism Felix (-9,47%) şi Simtel Team (-9,04%).
Citește și:
- 17:19 - Europa riscă să rămână fără combustibil pentru avioane în 6 săptămâni
- 17:04 - Guvernul schimbă regulile: Cine apare pe „lista rușinii” pentru taxe neplătite?
- 16:44 - Guvernul pregătește măsuri dure: 8 mari companii de stat cu pierderi vor fi închise. Alte 9 ar putea fi listate la bursă - DOCUMENT
- 16:14 - Atenție la contractele imobiliare! Recomandările ANPC pentru cei care își cumpără casă
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News










