Start cu probleme și eliminare prematură pentru Sorana, la Australian Open

sorana
Târgovișteanca Sorana Cîrstea a ratat calificarea în turul secund de la Australian Open. Jucătoarea de tenis din Târgoviște a fost prima dintre cele șase românce ce a intrat în concurs, la primul turneu de Mare Șlem al lui 2019.

Deși a început bine confruntarea cu suedeza Rebecca Pederson (23 ani, 62 WTA), Sorana a cedat aproape total după ce scorul a ajuns la 4-4 în primul set. Deși ar fi putut să facă 5-4, românca a ratat cele două șanse de break avute, iar ulterior a cedat și primul set cu 4-6.
În setul al doilea târgovișteanca a fost de nerecunoscut și a pierdut categoric al doilea act. Scor final:
Sorana Cîrstea- R. Pederson 4/6, 1/6, după 1h și 2 minute de joc.
Sorana continuă la Antipozi doar în competiția de dublu, unde face pereche cu letona E. Ostapenko.
Sorana a fost prima dintre cele șase românce intrate în competiția australiană. Între timp și Monica Niculescu a pierdut confruntarea cu americanca de doar 17 ani,A. Anisimova, cu scorul de 6/7,4/6.
Citește și:
- 19:33 - Cristian Chivu, desemnat antrenorul sezonului în Serie A după ce a câștigat eventul cu Inter Milano
- 14:31 - Final de eră la Manchester City. Pep Guardiola pleacă după 10 ani și 20 de trofee cucerite
- 12:40 - Surprize majore în lotul Angliei pentru Mondiale. Tuchel lasă în afară nume importante și mizează pe decizii neașteptate
- 10:50 - Gigi Becali, atac la Valeriu Iftime după declarațiile despre FCSB: „Întrebați-l înainte cât a băut”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














