Un deținut din Penitenciarul Găești a murit

Un deținut din Penitenciarul Găești a murit
Astăzi, în jurul orei 9.05, personalul medical al Penitenciarului Găești a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoa ne private de libertate care a acuzat o stare de rău. Concomitent, a fost solicitat prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112, sprijinul unui echipaj de ambulanță.
Astăzi, în jurul orei 9.05, personalul medical al Penitenciarului Găești a intervenit pentru acordarea primului ajutor în cazul unei persoane private de libertate care a acuzat o stare de rău. Concomitent, a fost solicitat prin intermediul Serviciului Unic de Urgență 112, sprijinul unui echipaj de ambulanță.
În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate cu promptitudine, atât de personalul medical al unității, cât și de personalul ambulanței sosit la fața locului, în jurul orei 9.50, a fost declarat decesul persoanei în cauză. Aceasta se afla în evidența cabinetului medical cu afecțiuni medicale cronice.
În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, a judecatorului de supraveghere a privării de libertate și a familiei deținutului.
De asemenea, decesul în cauză nu intră sub incidența actualului context epidemiologic.
Citește și:
- 16:38 - NATO își retrage temporar trupele din Irak din cauza războiului din Orientul Mijlociu: „Securitatea personalului este primordială”
- 16:18 - Probe nelegale în dosarul lui Călin Georgescu. Curtea de Apel: Procurorii au descris faptele în mod neclar
- 16:14 - Criza din Orientul Mijlociu împinge prețurile petrolului spre un nou record: estimări de până la 180 de dolari
- 16:07 - A murit Chuck Norris. Celebrul actor avea 86 de ani
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











