Polițiștii din Dâmbovița au depistat, pe un drum județean, un bărbat care s-a urcat la volan aflându-se sub influența alcoolului.
 
Acesta nu avea nici permis de conducere. Individul a fost oprit după o urmărire pe un drum județean, intervenția fiind filmată de echipajul de Poliție.

Incidentul a avut loc ieri noapte.

“La data de 16 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 702 A Ludești, fără a deține permis de conducere.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a informat IJP Prahova.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Bătrână de 70 de ani, găsită carbonizată într-o casă care a luat foc
Articolul următorÎncă un cutremur de peste 4 grade a avut loc sâmbătă dimineață, în zona Vrancea