ÎCCJ ADMITE UN RECURS FORMULAT DE AVOCATUL POPORULUI: AMENDA CONTRAVENŢIONALĂ, EXECUTATĂ PRIN INTERMEDIUL EXECUTORILOR FISCALI

ÎCCJ ADMITE UN RECURS FORMULAT DE AVOCATUL POPORULUI: AMENDA CONTRAVENŢIONALĂ, EXECUTATĂ PRIN INTERMEDIUL EXECUTORILOR FISCALI
Avocatul Poporului a reclamat lipsa unui punct de vedere unitar
„Procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravenţională reprezintă o creanţă bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali”, a stabilit ÎCCJ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis luni, 11 noiembrie, o sesizare formulată de Avocatul Poporului și a stabilit astfel că amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali şi nu prin cel al executorilor judecătoreşti.
„Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare,
procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravenţională reprezintă o creanţă bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali, potrivit dispoziţiilor art. 220 şi următoarele din Codul de procedură fiscală. Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 noiembrie 2024”, arată site-ul ÎCCJ.
Avocatul Poporului a reclamat lipsa unui punct de vedere unitar
Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în interesul legii, susţinând că jurisprudenţa la nivel naţional a arătat că instanţele de judecată nu au punct de vedere unitar în ceea ce priveşte executarea sumei încasate cu titlu de amendă contravenţională, potrivit Agerpres.
Instanţa supremă statuase deja, prin Decizia nr. 66/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că executarea silită a titlurilor executorii - hotărâri judecătoreşti referitoare la creanţe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se constituie venit la bugetul consolidat al statului, se realizează prin executori fiscali, în calitate de organe de executare silită ale statului.
Citește și:
- 22:31 - Guvernul a adoptat proiectul de buget pe 2026. Salariul minim brut se majorează la 4.325 lei de la 1 iulie
- 21:17 - Iranul amenință cu o criză energetică în regiune după avertismentele lui Trump privind infrastructura electrică
- 20:28 - Rezultate LOTO joi, 12 martie 2026. Numerele extrase la Loto 6/49, Joker și Noroc
- 19:34 - Zelenski își pierde răbdarea: negocierile de pace stagnează, iar tensiunile cu aliații cresc
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











