VREMEA 20 NOIEMBRIE. PRECIPITAȚIILE VOR CUPRINDE TOATE REGIUNILE

VREMEA 20 NOIEMBRIE. PRECIPITAȚIILE VOR CUPRINDE TOATE REGIUNILE
Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade
Astăzi, valorile termice vor fi mai mari decât cele normale în cea mai mare parte a țării. Cerul se va înnora dinspre regiunile vestice, iar precipitațiile se vor extinde treptat și vor cuprinde toate regiunile.
Pe parcursul zilei, va ploua îndeosebi în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și în vestul și nordul Olteniei. Din orele serii și pe parcursul nopții, precipitații predominant sub formă de ploaie vor fi mai ales în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar în restul regiunilor vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.
Se vor acumula cantități de precipitații de 10...15 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 20 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, la munte cu rafale de 70...80 km/h și la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, de peste 90 km/h viscolind ninsoarea noaptea; viteze mai mici, în general de 55...65 km/h, vor fi, în prima parte a intervalului, cu precădere în vest, nord și centru și pe litoral, apoi și în rest. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 18 grade.
ANM – ATENȚIONĂRI COD GALBEN DE PLOI, NINSORI ȘI VÂNT PUTERNIC
În București, cerul, variabil ziua, va avea înnorări seara și noaptea, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în a doua parte a zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade. La începutul intervalului va fi nebulozitate joasă și posibil ceață. La munte, Valorile termice vor fi mai mari decât cele specifice acestei perioadei. Cerul se va înnora începând din masivele vestice, iar precipitațiile se vor extinde treptat și vor cuprinde toată zona.
Pe parcursul zilei va ploua, însă începând cu orele serii și pe parcursul nopții vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Se vor acumula cantități de precipitații de 10...15 l/mp, iar pe arii restrânse vor depăși 20 l/mp.
Vor fi intensificări ale vântului cu rafale de 70...80 km/h și la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, de peste 90 km/h viscolind ninsoarea noaptea.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










