UN NOU MECANISM DE STABILIRE A NIVELULUI SALARIULUI MINIM, ADOPTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR

UN NOU MECANISM DE STABILIRE A NIVELULUI SALARIULUI MINIM, ADOPTAT DE CAMERA DEPUTAȚILOR
Salariul de bază minim brut, maxim 24 de luni
Salariul de bază minim brut pe țară poate fi acordat unui salariat pe o perioadă de maxim 24 de luni de la încheierea contractului de muncă.
Un proiect de lege pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim a fost adoptat, marți, de plenul Camerei Deputaților.
Proiectul de lege prevede transpunerea prevederilor Directivei 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.
Proiectul de lege cuprinde reglementări pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim.
Salariaţii au acces la o protecţie a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal sau sub forma unor salarii şi condiţii decente de muncă stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise.
„Salariul de bază minim brut reprezintă suma minimă la care are dreptul salariatul pentru munca prestată, stabilit prin act normativ sau prin contractul colectiv de muncă. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată reprezintă suma stabilită anual prin hotărâre a Guvernului, (...) corespunzătoare programului normal de muncă, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi de muncă, în special a gradului de adecvare a salariului minim, în vederea asigurării unui nivel de trai decent.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte anual prin hotărâre a Guvernului şi se aplică de la data de 1 ianuarie a anului următor, cu actualizarea periodică o dată pe an, după consultarea confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional”, stipulează proiectul.
Salariul de bază minim brut, maxim 24 de luni
Salariul de bază minim brut pe țară poate fi acordat unui salariat pe o perioadă de maxim 24 de luni de la încheierea contractului de muncă. După expirarea perioadei de doi ani, salariatului i se acordă un salariu de bază superior celui minim.
„Nerespectarea dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pedepseşte cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei pentru fiecare persoană pentru care s-a constatat nerespectarea acestor dispoziţii legale, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei”, mai prevede proiectul.
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă penală fapta persoanei care, în mod repetat, stabileşte pentru salariaţii încadraţi în baza contractului individual de muncă salarii sub nivelul salariului de bază minim brut prevăzut în această lege.
Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Citește și:
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
- 11:55 - Prețuri carburanți 22 aprilie 2026: Motorina s-a ieftinit din nou. Unde găsești benzină sub 8 lei
- 09:00 - „Nu ucideți TAROM!”: Protest masiv anunțat în Piața Victoriei după ce vicepremierul Oana Gheorghiu a cerut desființarea companiei
- 08:18 - Acces istoric pentru România: exporturi de lactate către China - o piață de zeci de miliarde de dolari
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














