MINISTRUL ENERGIEI, BOGDAN IVAN: „GAZELE NU SE SCUMPESC, LUCRĂM LA REDUCEREA PREȚULUI ENERGIEI ELECTRICE”

Ministrul Energiei, a declarat că prețul gazelor nu va crește, iar în privința energiei electrice se lucrează la măsuri care să ducă la scăderea costurilor pentru consumatorii finali
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că prețul gazelor nu va crește, iar în privința energiei electrice se lucrează la măsuri care să ducă la scăderea costurilor pentru consumatorii finali. Oficialul a explicat că sunt vizate mecanisme care reglează piața și în același timp cresc capacitățile de producție.
El a subliniat că soluția de fond este extinderea producției de energie, însă efectele se vor vedea abia în aproximativ un an și jumătate. Potrivit ministrului, planurile vizează punerea în producție a aproape 2000 de megawați la nivel național.
Bogdan Ivan a precizat că fiecare proiect are responsabili stabiliți și este monitorizat săptămânal. Astfel, în următorul an și jumătate ar urma să fie operaționalizate noile capacități, ceea ce ar contribui la reducerea prețurilor pe piață.
Oficialul a anunțat și că pregătește un document strategic pentru Consiliul Suprem de Apărare a Țării, în care va fi prezentată situația actuală a României din domeniul energetic și soluțiile propuse pentru depășirea acestei perioade.
Documentul a fost deja discutat în guvern și urmează să fie asumat la nivelul CSAT. Ministrul a arătat că este nevoie de un instrument clar, cu componente legislative și administrative, pentru reducerea birocrației și eficientizarea proceselor.
Bogdan Ivan a mai subliniat că statul român trebuie să joace un rol activ pe piața energiei, având în vedere că deține participații majoritare la companiile de producție, transport, distribuție și furnizare de energie electrică.
Citește și:
- 15:05 - Nicușor Dan, victimă în propriul anturaj? Ion Cristoiu explică cine i-a „vândut” președintelui iluzia unui succes american
- 11:35 - „Prim-ministrul” Nicușor Dan și rezista de la Externe, gafe pe linie
- 11:24 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 10:59 - Marco Rubio ar putea veni la București în acest an - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











